Între tăcere și cuvânt
24.08.2025
Am fost la lansarea revistei Cuib Zine, în cadrul "Devopertat Constanța". Am participat cu două texte de proză scurtă, pe tema "Univers". În fine, le puteți citi online, astăzi nu vreau să mă laud, despre altceva aș vrea să scriu: frica de oameni. Sau tracul de scenă, anxietatea socială și alte multe forme care definesc, zic eu, un om neavizat de pe net, în mare măsură același lucru.
Frumos la Constanța. Zbor Hub este un loc minunat, plin de oameni de diverse vârste, civilizați, receptivi, creativi, deschiși. Am urcat pe rând pe scenă, vorbind despre noi și citindu-ne textele. Eu am fost penultima. Toate bune și frumoase până am primit microfonul. Nu am spus nimic concret, nici despre mine, nici despre textul meu „După tăcere”, un text despre care vorbisem, în capul meu, înainte să urc pe scenă. Voiam să zic despre simbolistică, despre legătura cu universul, despre imaginile brutale etc. N-am zis nimic. L-am citit precum o ciubotă și m-am întors la locul meu, făcându-mă mică pe scaun. După eveniment am fugit la mașină. Atât.
Unde vreau să ajung cu asta? Nu știu concret. Oricum, dacă o să mai fiu invitată, categoric voi mai merge. Și voi mai urca pe scenă. Voi continua să fac asta până când voi înțelege că oamenii care mă ascultă n-au o lădiță de roșii ascunsă sub scaun și că e ok să mă relaxez. Apoi vine întrebarea: dacă aș fi mai vocală în viața reală, mi-aș pierde "zvâcul" de a scrie?
Cred că am mai spus-o, am început să scriu pentru că nu mă puteam face auzită. Din diverse motive. Refulez asupra foilor, de cele mai multe ori, tot ce nu pot verbaliza. Iar textele mele care sunt scrise din oricare alte motive sunt slabe. Dacă aș putea să-mi descarc altfel toate sentimentele, aș mai fi veritică în texte? Aș mai putea sta singură, pe scaun, într-o sală plină, să-mi notez gesturile oamenilor, să le rețin conversațiile, mersul, gândirea, să-i transform în personaje, să le simt emoțiile și să le redau în scris?
