Fără frică

- Lasă-mă domne' să intru că-i mic și nu înțelege. Oricum nu o să mai țină minte!

Se târgurise alcoolicul de taică-său să poată trece de brancardier. 

- Lasă-l cu mine.

- Ei, aș! Ți-ai găsit, un străin. 

De bătut, o bătea pe mă-sa în fiecare seară, dar avea grijă de el ca ochii din cap. Băiatul tatei. Băiat care nu a uitat trupul femeii întinse pe masa de autopsie, dezbrăcată, acoperită doar de un ghem creț de păr între picioare și sânii căzuți de o parte și alta. Nu s-a ascuns după taică-său, nici nu a închis ochii, nici măcar n-a alergat spre ea, sa o strige și să o cheme acasă, așa cum ar fi făcut oricare la cinci ani. Stătea încremenit și o privea. 

Nu s-a speriat de goliciunea trupului, știa că așa era la medic. Maică-sa mergea des și îl lua cu ea, căci nu avea cu cine să-l lase iar la grădiniță nu voia să stea. Mușca copii și le bătea pe doamne, plângea cu fundul dat de pământ și rostogoliri pe scări până când mă-sa îl lua cu ea. Nu îl certa, doar îl privea cu ochii obosiți și fața galbenă, îl strângea de mână și-l urca în autobuz, apoi coborau la Spital Județean și stăteau cuminți în așteptarea medicului, până când căldura, și foame, și mirosurile, și bătrânii îl copleșeau iar el începea să țipe și să alerge, să tragă de uși și să vorbească tare.

Imaginea cu maică-sa moartă apărea adesea, uneori și când făcea sex, când era deasupra și deschidea ochii să o privească pe cea de sub el, o vedea pe mă-sa întinsă, cu sânii de o parte și alta, pielea albă și ochii deschiși, privindu-l, iar el se smuncea cu un țipăt reținut și cădea pe o parte.

- Ce-a fost asta? l-a întrebat Maria ridicându-se și căutând să-și acopere rapid goliciunea. E ceva greșit la mine?

Însă, Alexandru, în poziție fetală, cu spatele la ea și lacrimi reținute în gât, nu răspundea. 

Zicea că nu se pune problema de durere. Nu îi rămăsese nicio amintire memorabilă cu mă-sa. Doar vagi urme de când era în viață și palmele ei veșnic transpirate. Crescuse bine alături de taică-său, făcuse lupte și își spărsese de multe ori nasul în stradă, dar devenise bărbat. 

- Poate ar trebui să mergi la un psiholog.

I-a propus Maria într-o seară în timp ce-și aprindea țigara, goală, în pat. 

- Nu știu de ce faci din ăstea. Bine că nu sunt dese, dar când te apucă mă sperii. 

Alexandru s-a întors spre ea fără să trădeze nicio emoție. 

- Da' nu-s nebun.

- E la modă să mergi la psiholog și dacă nu ești nebun. Să-ți rezolvi traumele din copilărie. 

- Asta-i bună. Eu n-am traume.

- Hai, mă, Alex. Toată lumea are traume.

Alexandru s-a aplecat după sticla de whisky de la capul patului. A ridicat-o desupra ochilor apoi a scuturat-o puțin pentru a evalua cantitatea rămasă. A dat-o pe gât și a aruncat sticla goală pe covor.

- Hai, pune-te capră.

Maria a oftat cu zgomot, dar s-a conformat. 

Pe Alexandru nu-l mai speriau poveștile cu "Bau-Bau" de mult, de când începuse să nu mai doarmă nopțile. Își închidea ochii la primele raze ale dimineții și întârzia de fiecare dată oriunde trebuia să ajungă. La început își dădea duhul alergând pe stradă pentru a ajunge la școală măcar la a doua oră, apoi a renunțat să mai meargă. Zicea că noua clase îi sunt suficiente, oricum el voia sa facă bani, nu să adune diplome. S-a angajat salahor pe un șantier și taică-său era mândru de băiatul lui muncitor.

- Oricum școala ne îndoditocește. Au schimbat istoria, au scris ce-au vrut ei.

- Care "ei", Alexandre?

- Ăia mari, care ne conduc din umbră și care fac jocurile. Ar lua și pielea de pe noi! Dar se tem de români, noi suntem mai puternici decât ne lăsă să credem, vor să ne dezbine ca să ne cucerească, ca la manual. Am citit eu manualul secret al KGB-ului.

Maria nu-l contrazicea pentru că nici ea nu știa ce să creadă. Era a douăsprezecea, ai ei voiau să o vadă doctoriță, îi plăteau meditațiile, iar ea voia ca altcineva sa-i hotărască viitorul. Însă, de când își desfăcuse prima oară picioarele, în clasa a zecea, începea să vrea mai mult ce hotăra Alexandru. 

- Hai să ne căsătorim și să plecăm în Italia.

I-a spus într-o seară.

- Dar am bacu' peste trei luni.

- Dă-l în pula mea. La ce-ți trebuie?

- Păi așa, că îl are toată lumea.

- Uite că eu nu-l am și-mi e bine.

- Dar eu vreau să-l am. Hai că mai e puțin. Ne căsătorim după ce-l dau, bine?

- Și plecăm în Italia, da? Vezi că pe tine te aștept, să nu mă faci să-mi pierd timpul. 

Nici Maria nu mai credea în poveștile cu "Bau-Bau" de când l-au găsit pe Alexandru mort pe șantier. Căzuse de la înălțime, nu purta echipamentul de protecție.

- L-au omorât ei pentru că știa prea multe! plângea în pumni Maria când a primit vestea.

L-au înmormântat, îmbrăcat în costum de ginere, în ziua în care Maria s-a dus să susțină proba scrisă la română. Ai ei nu au lăsat-o să meargă la înmormântare, ziceau că nu își poate rata viitorul pentru atâta lucru. Iar Maria mereu făcea ceea ce alții hotarau.