Câinele și cazinoul
12.09.2025
Ploile de vară nu se terminaseră în septembrie. Când plecase de acasă era soare, hotărâse să își pună gemenii în căruț și să o ia la pas prin oraș. Ajunsese departe atunci când cerul se întunecase și stropi mari, reci, se năpustiseră violent asupra ei. Ploaia nu o speriase. Își pusese husa protectoare peste căruț și continuase plimbarea.
— Ploaie de vară, trece, își spusese.
Dar nu trecuse. Ploaia violentă se împuținase, iar picurii rămăseseră deasupra orașului mult timp. Toți oamenii care erau în jurul ei se adăpostiseră; în curând rămăsese singură pe străzi. Ea, gemenii care dormeau și un câine negru, mare, cu labele și botul albe, apărut din străfundurile fricii ei. Se oprise, așteptând câinele să-și vadă de drum. Dar și câinele se oprise, scoțând limba și privind ba la căruț, ba fix în ochii ei. Încercase să treacă pe lângă el, însă câinele o încercuise. Se învârtea în jurul lor, așteptând să-l adopte sau un moment bun în care să-și înfigă colții galbeni în carnea ei. Sau, mai rău!, în a gemenilor.
Rămăsese pe loc, cu hainele îmbibate în apa de ploaie, iar degetele de la picioare murate de-a dreptul.
Privea în jurul ei. Nimeni care să treacă și să ia câinele odată cu el. Niciun fumător pe la balcoanele de deasupra ca să strige la cățel. Doar un cazino în dreapta ei.
Trăsese de ușile duble. Din interior o lovise un miros dulce, persistent. Nu băgase și căruciorul, rămăsese cu o mână pe mâner, strecurându-și doar capul.
— Mă scuzați!
Strigase și nimeni nu se sinchisise să se uite la ea. În fața ei era o femeie scundă, topită pe un scaun negru rotativ, băgat aproape tot între fese. Apăsa cu forță pe un buton și înjura printre dinți.
— Cineva de la pază?
Mai strigase o dată.
După colț apăruse un bărbat care îi ajungea cu fruntea ridată în dreptul umărului ei. În chelia lui se reflectau luminile albastre de deasupra. Mergea crăcănat spre ea, cu gura întredeschisă.
— E un câine aici, îl puteți alunga, vă rog?
— Și ce să fac? Să te trec de el?
— Nu. Doar să-i ziceți să plece.
Bărbatul îi rânjise și sărise în fața câinelui, strigând în urma lui și lovindu-și palmele între ele.
— Gata, domnișoară.
— Mulțumesc.
Femeia dăduse să plece, dar bărbatul se proptise în fața căruțului.
— Și, ia zi, sunt ai tăi?
— Da.
— Amândoi?
— Da.
Femeia îl ocolise, mulțumindu-i încă o dată pentru ajutor.
După colț încă se vedea câinele privind-o cu coada între picioare. În spatele ei, bărbatul rămăsese la fel.
