30

Ce departe îmi pare 2024. În 2025 n-am mai găsit glitch-ul din Matrix, ci m-a mâncat sistemul cu totul. Sistemul educațional anapoda, sistemul de valori al unora, sistemul medical bolnav, sistemul social în care pur și simplu nu mă integrez.

M-am ținut tare de literatură până când nu m-am mai ținut de nimic altceva în afară de programul de muncă, copii, soț și casă. N-am mai ajuns la cenaclu. Mai rar și la clubul de carte. Iar în ultimul timp, de când cu zilele libere, am scris atâtea porcării, încât am umplut coșul de gunoi cu foi mototolite. Pentru prima oară, n-am niciun țel artistic pentru 2026.

Dacă anul trecut, pe vremea asta, mă întrebam dacă tot ce am făcut până în punctul acesta a fost corect, acum am o certitudine. Probabil că răspunsul la întrebarea aceasta a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în 2025. Dar acum, la cei 30 de ani abia împliniți, îmi refigurez traseul și știu exact pe ce drum să apuc. Gata cu incertitudinile. Gata cu teama. Încep deceniul cu „3”, care va fi cel mai bun de până acum. Îmi promit mie asta.

Și totuși, ca să nu fie complet un text despre mine, care nu interesează pe nimeni, o să-l transform, la final, într-o „povață”, tot prin prisma a ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii cinci ani.