10 ani după o vară
27.09.2025
----
Nu am început pentru acest text. N-am găsit nimic care să se potrivească.
Ne-am reîntâlnit după zece ani ca și cum ne-am fi întors din vacanța de vară. Reuniunea a fost mai puțin despre ce-am făcut fiecare în toți anii ăștia (internetul ne ține la curent) și mai mult despre cât de dor ne-a fost. Dor de ei sau dor de noi, de drame, de beții, de ore, absențe, teme, clase și bănci.
Timpul nu schimbă. Nu ne-a schimbat pe niciunul. Ne-a maturizat, ne-a adăugat câte o cută în jurul ochilor sau pe frunte, dar esența a rămas aceeași. Am fost la fel, așezați pe aceleași locuri, cu aceleași glume, aceiași profesori la catedră și aceleași replici. Zece ani ca zece minute.
Le sunt recunoscătoare pentru că au venit, pentru că i-am (re)descoperit, pentru că nu au lăsat obligațiile vieții de adult să închidă poteca dinspre trecut. Iar pentru cei care nu au ajuns, data viitoare. O repetăm, la 15 ani.
