Schița 01
Citisem undeva că inspirația vine de oriunde, trebuie doar să privești. Eu am privit mult timp durerea, moartea, frica, singurătatea, în timp ce inspiram spirt și clor. Mi-am petrecut suficiente nopți în zgomotul aparaturii medicale, legănată de ritmurile cardiace și întrebarea ,,oare câți au murit în patul ăsta?"



